joi, 20 decembrie 2012

DEFINITII PENTRU POEZIE


DEFINITII PENTRU  POEZIE



Poezia este căsătoria realităţii cu idealul, în sufletul poetului.
 
Poezia este arta de a pune în mişcare imaginaţia noastră cu ajutorul cuvintelor.

Poezia este limbajul celor ce nu şi-au pierdut definitiv inima.

 Poezia este o conspiraţie a ideilor, contra tuturor conspiraţiilor.

 Nu cere poeziei sentimentalism. Cuvinte strălucitoare, cuvinte luminoase, cu un ritm şi o muzică - iată poezia!

Poezia este creaţia ritmică a frumuseţii în cuvinte.

 Poezia - trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul frumos.

 Poezia este arta de a face să intre marea într-un pahar.

 Poezia. Un testament în versuri, fără timbre fiscale.

 Poezia e o artă a limbajului, anumite combinări de cuvinte pot produce o emoţie pe care altele nu o produc şi pe care noi o numim poetică.

 Poezia este o oglindă care face frumos ceea ce este deformat.

 Nimeni nu ştie mai bine ca inima secretele creierului. Poezia ar fi secretul creierului scăpat din gura inimii

 Poezia este un limbaj redus la esenţele lui.

 Poezia este ciupirea coardelor inimii şi realizarea muzicii cu ele.

 Poezia este spunerea Fiinţei... este fondarea fiinţei prin cuvânt.


Poezia este jurnalul animalului marin care trăieşte pe uscat dorind să zboare în aer. Poezia este o căutare de silabe pentru a fi strigăte la barierele necunoscutului şi incognoscibilului. Poezia este scrierea fantomatică care spune cum sunt făcute curcubeele şi de ce dispar.


 Poezia este revelarea unui sentiment pe care autorul îl crede interior şi personal, dar pe care cititorul îl recunoaşte ca fiind al său.

Poezia este un veşmânt în care ne îmbrăcăm iubirea şi moartea.

 Poezia este muzica sufletului şi, mai presus de toate, a sufletelor mari şi sensibile.

 Poezia este doar dovada vieţii. Dacă viaţa arde bine, poezia este cenuşa.

 Poezia este încarnarea unei emoţii într-un limbaj.

 Poezia este însăşi viaţa, e umbra şi lumina care catifelează natura şi dă omului senzaţia că trăieşte cu planete lui în cer.

 Poeziile sunt nuduri sufleteşti care defilează pe podiumul criticilor.

 Poezia este chipul sufletului.

 Poezia este o revărsare spontană de sentimente puternice.

 Poezia este dimineaţa omenirii, istoria sentimentelor înălţătoare, îndemnul permanent către bine şi adevăr.

 Poezia este o stare de spirit, e o prietenie durabilă.

 Poezia nu este o ştiinţă, este un act de credinţă.


Poezia este o artă – cea mai de seamă dintre artele frumoase, cea mai uşor de abordat şi cea în care adevărata perfecţiune este cel mai greu de atins.







http://enciclopedie.citatepedia.ro/index.php?c=poezie

duminică, 16 decembrie 2012

CASTIG

CASTIG


Bucuria de-a trăi,
Lupta de a birui;
Vorba spusă cu blândeţe,
Osteneala-n tinereţe;

Zămbetul sincer, senin,
Cântecul plăcut, divin;
Mâna întinsă-n ajutor
De un frate salvator;

Răbdarea în suferinţă,
Spoveditul cu căinţă,
Păcatul mărturisit,
Cu virtuţi înlocuit,

Iertarea celui greşit,
Pacea cu cel răzvrătit;
Rugăciunea cea rostită
Dintr-o inimă smerită,

Este câştig preţios,
Rod din sufletul frumos;
El în veci nu se va pierde,
Căci însuşi Hristos îl vede.

http://poeziiortodoxe.com/category/poezii-de-prietenie/

duminică, 9 decembrie 2012

CARTILE DE POEZII

CARTILE DE POEZII


        Deşi poezia este evadare spre alte lucruri, fenomene spre altă lume sau o scăpare a raţiunii şi în acelaşi timp rămân misterioase, se pare că această artă este din ce în ce mai prăfuită cum îmi place mie să spun.
Majoritatea editurilor refuză să mai publice cărţi de poezii dacă nu îşi asigură un oarecare profit, asta datorită nouă, pentru că refuzăm să citim poezii sau să cumpărăm volumele de poezii.
        La fel şi promovarea acestora este mult prea slabă în comparaţie cu alte ţări. Noroc doar cu mediul online, prin care mai circulă poezia liberă şi de tinerii poeţi care încă nu sunt descurajaţi total de faptul că nu vor putea scrie o carte de poezii şi să o publice la o editură.
        Tu mai citeşti poezii?
Eu privesc poezia ca pe o artă care trebuie apreciată şi încurajată, deşi am observat că mulţi nu pun preţ pe un poet, pentru că o poezie este ceva simplu de făcut şi oricine poate scrie nişte versuri. Ei bine nu oricine se poate juca cu versurile, să deseneze o lume întreagă într-o simplă strofă şi să descrie un mare secret al sufletului omului.
Totuşi de-a lungul timpului, poezia s-a schimbat şi ea dramatic, însă păstrându-şi  în adâncul ei, acea undă nemuritoare şi visătoare pe care a avut-o mereu. Deşi nu cred că poezia o să se piardă pe drumul nostrum, cred că ar trebui să fie încurajaţi poeţii nostrii români să se dedice în continuare. Poezia este peste tot, în muzică, în reclame, în desene animate, având un rol important pentru noi, însă nu cred că o apreciem îndeajuns.
        Biblioteca susţine poezia  şi promovează tinerii talentaţi până şi poeţi care au reuşit să îşi publice unul sau mai multe volume de poezii, dar uneori ne întrebăm, se poate ridica poetul de azi, la nivelul lui Eminescu?
Tu ce părere ai? Cum este poezia de azi faţă de cea care o învăţam în şcoli?
Până la urmă important este ca o poezie să fie apreciată, indiferent cât de mult loc este de a fi criticată şi să fie citită cu sufletul.

duminică, 2 decembrie 2012

TREI CĂRȚI ȘI O FLOARE LANGĂ...

  Trei cărţi şi-o floare lângă...

 

Cărţi înşirate pe masă,
Pe jos, pe pereţi, peste tot...
Şi cui acum îi pasă
Că eu nu mai am loc?

Coperţi şterse de timp,
Cu nume anonime,
Născute dintr-un rând,
Pierdute-n mii de rime...

Şi foi ca vânturi albe
De buchii se-nnegresc...
Dar cine e în carte?
Pe cine eu iubesc?

...Pe masă...o lădiţă:
Lemn dulce de mister,
O cale prea deschisă
Spre suflet şi-adevăr...

Tăcut e frunzăritul...
Se-aude surd lăcata:
Ce vrea să spună timpul?
Ce-ascunde oare lada?

Foi albe şi cerneală...
Jurnalul vieţii mele...
O poză ideală...
Şi-o carte de poeme...

O lacrimă şi-n vis...
O stea şi-o carte sfântă...
Un dar şi un destin... 
Trei cărţi şi-o floare lângă...

În jurul ei...pe masă,
Stau cărţi fără de nume...
Şi cui acum îi pasă
Că am un loc în lume?

 

duminică, 25 noiembrie 2012

DOI AMICI


                                                                  DOI  AMICI

Doi amici se întâlneau,
Unul altuia-şi vorbeau.
Iată unul ce voia,
Iar al doilea altceva:
“-Vreau să fiu un om bogat
Foarte bine aranjat,
Să fiu de toţi lăudat
Şi mereu apreciat.
Să fiu liber, sănătos,
Tânăr, voios şi frumos,
Să mă pot destul distra
Oricât de mult voi putea.
Mai mult să mă odihnesc,
Să fac numai ce poftesc,
Cât mai bine să trăiesc,
Asta iată îmi doresc!
Dacă şi eu voi muri
Fie cu mine ce-o fi
Loc în groapă s-o găsi
Pământul mă va primi.
Raiul de ce să-l doresc?
Cu ce am mă mulţumesc:
Pe pământ mai bine stau,
Ca să fac şi eu ce vreau.
De altul mie nu-mi pasă
De-are casă, de-are masă,
Dacă este sănătos,
Ori de e bolnăvicios.
Ori de este om lipsit,
Sau de alţii urgisit,
Timp nu am ca să-l ajut,
Timpul meu este prea scurt.”
Astfel primul a vorbit,
Mulţi ca el am întâlnit.
“-Omule, necazul tău,
Este-acuma şi al meu,
Iară fericirea ta,
Este-acuma şi a mea.
Eu vreau să slujesc mereu
Unuia sfânt Dumnezeu,
Care pe noi ne-a creat
Viaţă veşnică a dat.
Pe acesta să-l iubesc,
Voia lui să o-mplinesc
Pe vrăjmaşi uşor să-i iert,
Viaţa eu să mi-o îndrept.
Către Cer când voi pleca,
Lumea eu o voi lăsa;
Sufletul meu vrea să fie
Unde e doar bucurie,
Unde nu este durere
Ci doar bine, mângâiere,
Unde este Împărat
Chiar Hristos adevărat.http://poeziiortodoxe.com/category/poezii-de-prietenie/
Căci fraţi buni noi ne aflăm
Tată sfânt în cer avem,
Care pe toţi ne iubeşte,
Şi ce-i bun ne dăruieşte.”

duminică, 18 noiembrie 2012

NU ESTI SINGUR


 NU ESTI SINGUR

Omul nu e singur
Tatăl Sfânt îl vede,
Bunătăţi El dăruieşte
Celui care crede.


Cereţi şi vi se va da
Spune Dumnezeu,
Căci tot ce doriţi
Pot să vă dau eu.

 Nu vă depărtaţi de mine
Căci eu vă iubesc,
Locaş veşnic fericit
Eu vă pregătesc.








http://poeziiortodoxe.com/category/poezii-de-prietenie/

duminică, 11 noiembrie 2012

PIATA CARTILOR DE POEZII

                                    PIAȚA  DE  CARȚI  DE  POEZII  SCADE
        „Românul s-a născut poet” spune o vorbă. Și tind să o cred tot mai mult, asta, bineînțeles  luând în considerare contextul în care „poet” definește orice persoană care are capacitatea lingvistică de a îmbina cuvintele astfel încât să rezulte acele potriviri la final de vers, numite rime.
         Pornind de la această idee voiam să vă semnalez că în ciuda faptului că se scrie multă poezie și de multe ori se scrie chiar bine, piața de carti de  poezii  scade și scade din cauză că poezia nu mai pare a fi la modă sau poate din cauză că nu ține pasul cu proza, cu temele moderne și variate și din ce în ce mai ciudate, pe care proza le abordează în prezent.
         Pe de altă parte, proza are la dispoziție un spațiu mult mai amplu în care să se manifeste. Un roman bun trece cu ușurință de 200 de pagini, iar cititorul află în mod lejer mesajul transmis. Poezia, pe de altă parte, nu folosește, în medie, mai mult de 20 de rânduri, ceea ce nu-i ia cititorului prea mult timp. Dacă pe durata celor câteva minute de lectură a înțeles ce voia eul liric să îi spună, dacă e dispus să aprofundeze textul și să dezlege tainele vresurilor atunci respectiva poezie și poate întregul volum are noroc și este cumpărat. Într-un caz mai puțin fericit cititorul răsfoiește volumul mai departe iar șansele de cumpărare devin tot mai mici. În cazul cel mai nefericit, volumul este pus la locul său pe raft și cititorul pleacă din librărie fără vreo carte de poezie.
         Constatăm astfel că popularitatea cărților de poezii e tot mai scăzută și e foarte posibil ca peste ceva vreme poezia să se regăsească doar în cercuri de cunoscători. Cine știe, poate le va prinde bine cărților de poezii să aibă un public select care ar ști să le aprecieze valoarea. Singura problemă ar rămâne cea financiară. Dar aceasta există și în prezent. Puțini scriitori se pot lăuda că trăiesc bine de pe urma cărților lor, dar poeții care trăiesc de pe urma cărților de poezii sunt aproape inexistenți.
        Cu toate că a scrie versuri e o adevărată artă, cărțile de poezii nu sunt profitabile nici pentru cel care le vinde, nici pentru cel care le publică / editează, nici pentru cel care le scrie.